
Ministerul Agriculturii va ajusta cadrul normativ ca activitatea GAL-urilor să devină mai eficientă
Mai mulţi reprezentanți ai Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) din nordul țării s-au reunit astăzi la Ocniţa, pentru a discuta provocările şi soluţiile din sector cu Ludmila Catlabuga, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), transmite MOLDPRES.
Pe agenda discuțiilor s-au aflat subiecte legate de dezvoltarea rurală, rolul GAL-urilor în dinamizarea comunităților locale, dar și provocările întâmpinate de acestea în accesarea și utilizarea subvențiilor.
Potrivit şefei MAIA, Grupurile de Acțiune Locală reprezintă un pilon important în implementarea politicilor de dezvoltare rurală durabilă, prin care comunitățile își pot valorifica propriile resurse și inițiative.
„Dezvoltarea rurală se face împreună cu oamenii din teritoriu, care cunosc cel mai bine necesitățile și pot propune soluții concrete. GAL-urile sunt partenerii noștri direcți în această abordare. Ministerul rămâne deschis în a ajusta politicile astfel încât să răspundă cât mai bine realităților din teren”, a relevat Ludmila Catlabuga.
În cadrul întâlnirii, membrii GAL au vorbit despre dificultățile cu care se confruntă, în special în ceea ce privește accesarea subvențiilor, procedurile administrative și limitările privind flexibilitatea utilizării fondurilor. Unii dintre participanți au menționat că, uneori, destinația fondurilor nu corespunde în totalitate nevoilor specifice ale localităților, ceea ce reduce impactul investițiilor la nivel comunitar. De asemenea, s-a discutat despre necesitatea promovării mai intense a abordării LEADER, consolidarea capacităților administrative ale GAL-urilor și extinderea instrumentelor de finanțare pentru proiecte locale.
La rândul său, Ludmila Catlabuga a dat asigurări că aceste semnale din teritoriu vor fi analizate în cadrul ministerului și vor sta la baza unor eventuale ajustări ale cadrului normativ, astfel încât activitatea GAL-urilor să devină mai eficientă, iar fondurile – mai ușor de adaptat realităților și necesităților fiecărei comunități.
ANSA atenţionează: eticheta alimentară, o sursă esențială de informare pentru consumatori
FOTO // Medici veterinari ANSA, instruiți în recoltarea probelor
Dolarul scade cu 16 bani în weekend
Parlamentul a dat undă verde creării parcului de tehnologii avansate „Moldova HiTech Park”
Persoanele care prestează servicii în mod independent vor achita un impozit unic de 15 %
ANRE va avea atribuții extinse. Parlamentul a adoptat noua lege privind energia electrică
80 de milioane de lei au fost investite în raionul Râșcani prin Programul guvernamental „Satul European”
Recean: În ultimii patru ani, au fost dați în exploatare de trei ori mai mulți kilometri de drum decât în precedenții zece ani
37 de localități din Orhei au primit o finanțare de peste 166 milioane de lei pentru proiecte locale, regionale și de mediu
Andreea Cotorobai, pe băncile Academiei „Ștefan cel Mare”: „Profesorii de aici sunt oameni de o valoare deosebită”
Măsuri de consolidare a independenței media și protecției interesului public, votate în prima lectură
Declarație în sprijinul Ucrainei. Igor Grosu: „Parlamentul Republicii Moldova este alături de poporul ucrainean”
Moldova și Polonia semnează un protocol pentru dezvoltarea turismului durabil și a infrastructurii
Un politician, condamnat la 4 ani cu suspendare pentru că a primit 452.000 de dolari de la Șor
Lucrări de construcție a apeductului Chișinău – Strășeni – Călărași: restricții temporare de circulație
Președinta Maia Sandu i-a felicitat pe absolvenții de la Drept: „Vă doresc să contribuiți la o justiție care protejează drepturile oamenilor”
Teatrul din Bălți readuce drama deportărilor la Orheiul Vechi. Ce mai poți vedea în weekendul 28–30 iunie
Dialog social în sectorul construcțiilor// Vladimir Bolea: „Politicile noastre prind viață prin agenții economici”
Drumarii amenajează un sens giratoriu provizoriu pentru sporirea siguranței rutiere în raionul Căușeni
Meteo la acest final de săptămână: Avertizări de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și pericol excepțional de incendiu
Statul va putea aloca fonduri pentru publicitate. Condițiile de plasare a publicității și de alocare a banilor, votate în prima lectură
Motorina continuă să se scumpească, iar benzina se ieftinește ușor
Președinta Maia Sandu a efectuat o vizită de lucru în raionul Rîșcani: „Calea europeană - singura care ne poate aduce dezvoltare, pace și bunăstare”
Ucraina // Cel puțin trei morți și 14 răniți într-un bombardament rusesc în regiunea Dnipropetrovsk
Marketingul, distribuirea sau vânzarea instrumentelor financiare derivate - interzise prin lege. Cei care nu se conforma restricțiilor riscă amenzi de până la 1 milion de lei