
Guvernul invită copiii la activități educaționale, vizite tematice și evenimente culturale de Ziua Internațională pentru Protecția Copiilor
Pe 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Protecția Copiilor, Guvernul Republicii Moldova organizează un program dedicat copiilor și părinților. Reședința de Stat din Condrița se va transforma în Reședința Copiilor, unde aceștia vor putea participa la activități educaționale despre mediu, vor învăța despre reciclare, vor asista la demonstrații de plantare și vor lua parte la drumeții în pădure.
Tot acolo vor fi amenajate zone de joacă pentru copii, un spațiu gastronomic și va avea loc un concert. Pe scenă vor evolua Olga Verbițchi și Marej, cu piese pentru întreaga familie.
În același timp, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, alături de Calea Ferată din Moldova, vor lansa „Trenul Copilăriei”, o călătorie simbolică dedicată celor mai tineri pasageri.
Ministerul Energiei va organiza o vizită la întreprinderea Termoelectrica, Ministerul Apărării va desfășura activități și competiții pentru copii la poligonul militar din Cahul, iar Ministerul Educației și Cercetării, invită copiii la diverse activități interactive în Parcul Central din Chișinău.
Ziua Internațională pentru Protecția Copiilor, marcată pe 1 iunie, este sărbătorită în aproape 50 de țări.
Maia Sandu, în vizită oficială în Muntenegru pentru discuții privind aderarea la Uniunea Europeană
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu l-a felicitat pe noul Președinte ales al României, Nicușor Dan
Premierul Dorin Recean a găzduit o întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Chinei, Yan Wenbin
Prim-ministrul Dorin Recean, la Forumul Economic de la Viena – Reuniunea Chișinău 2025: „Republica Moldova este un partener economic de încredere”
Igor Grosu, la inaugurarea Orășelului European la Căușeni: „Îmi doresc să ajungem să sărbătorim împreună aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Președintele Albaniei, Bajram Begaj
Președinta Maia Sandu, la summitul Comunității Politice Europene: „Cu parteneri de încredere alături, Moldova își urmează cu hotărâre drumul spre un viitor sigur, prosper și european”
Liderii europeni reafirmă sprijinul pentru Republica Moldova. Declarația comună, adoptată la Tirana după întrevederea cu Maia Sandu
Premierul Dorin Recean a vizitat o fabrică din comuna Bubuieci înființată de o familie de moldoveni revenită din străinătate
Ministrul Educației, Dan Perciun: „Săptămâna Educației trebuie să devină un reper anual pentru reflecție și dialog”
O rețea infracțională specializată în migrație ilegală a fost anihilată de oamenii legii
Peste 1.000 de elevi vor participa la „Școala Securității – Împreună reducem riscurile”
UE ar putea bloca accesul a peste 20 de bănci la sistemul SWIFT în noul pachet de sancțiuni impuse Rusiei
Prim-ministrul Dorin Recean a participat la o conferință despre educație, unde a vorbit despre integrarea tehnologiilor digitale în școală
FOTO // Dorin Recean a participat la o conferință dedicată educației: „Cel mai bun lucru pe care-l putem face pentru tineri este să le fim alături pe acest drum al căutărilor”
Chișinăuienii sunt așteptați la un festival gastronomic în acest weekend
Igor Grosu: „Așteptăm cu bucurie vizita președintelui României la Chișinău”
Tradițiile românești se împletesc în inima Chișinăului. Festivalul începe în PMAN
Obligații suplimentare de peste 1,4 milioane de lei au fost stabilite de Serviciul Vamal în urma controalelor operate în ultima săptămână
Cel puţin opt persoane au fost rănite la Kiev în urma unui atac combinat cu drone şi rachete al Rusiei
Șeful de la Apărare, Anatolie Nosatîi, a vorbit despre menținerea păcii și provocările hibride la forumul de securitate de la București
USMF „Nicolae Testemițanu” a primit Marele Premiu la „Euroinvent” 2025
Ministerul Justiției: Majoritatea acțiunilor prevăzute în Strategia de reformare a justiției pentru 2024 au fost realizate
Vreme instabilă în acest weekend, cu ploi și descărcări electrice
Parlamentul la 34 de ani de activitate. Peste 1 600 de cetățeni au participat la Ziua Ușilor Deschise