
Președinta Maia Sandu, la deschiderea Săptămânii Educației: „Cu încredere și solidaritate, putem face din educație forța care modernizează Moldova”
Președinta Maia Sandu a dat startul Săptămânii Educației, începutul unei serii de evenimente dedicate celor mai importante inițiative din domeniu la care vor participa profesori, elevi, studenți, părinți, lucrători de tineret, reprezentanți ai sectorului public și privat, ai societății civile, parteneri de dezvoltare, precum și experți naționali și internaționali.
„Mă bucur să fiu astăzi alături de dumneavoastră, la începutul unei serii de evenimente în care vorbim despre viitorul Republicii Moldova – pentru că despre asta este educația: despre ceea ce urmează, despre ceea ce lăsăm în urmă și ceea ce construim mai departe. Sistemul nostru educațional trece printr-o perioadă de transformare. Investim în oameni, în școli. Dar mai presus de toate, investim în capacitatea noastră colectivă de a forma cetățeni liberi, echilibrați, rezilienți”, a menționat șefa statului.
Președinta Maia Sandu a mai afirmat că în ultimii ani, autoritățile au făcut investiții mari în infrastructura educaționala: peste 200 de școli și grădinițe renovate prin intermediul programului Satul European, zeci de autobuze școlare noi, laboratoare dotate și spații de învățare moderne, dar cea mai importantă investiție rămâne cea în oameni: în profesorii care au răbdare și dăruire, în tinerii care aleg să devină dascăli, în mentorii care sprijină noile generații.
Șefa statului le-a mulțumit profesorilor pentru dedicația, profesionalismul și munca pe care o depun zi de zi pentru educație.
„În această misiune de transformare, dumneavoastră sunteți cei care fac diferența. Dumneavoastră sunteți cei care în fiecare zi aprindeți curiozitatea, mențineți vie dorința de a învăța. Știu că nu e ușor. Știu că sunt provocări. Dar știu și că în fiecare clasă, în fiecare școală, în fiecare sat și oraș există oameni care schimbă destine prin puterea exemplului și prin dăruirea lor. Vă mulțumesc pentru această muncă neobosită. Vă încurajez să rămâneți conectați, curajoși, exigenți – cu dumneavoastră înșivă și cu sistemul. Cu încredere și solidaritate, putem face din educație forța care modernizează Moldova”, a încheiat Președinta Maia Sandu.
Săptămâna Educației este organizată pentru al doilea an consecutiv de către Ministerul Educației și Cercetării și se va desfășura în perioada 22–25 mai în mai multe locații din Chișinău.
Igor Grosu, în discuție cu președinta Bundesratului german, Anke Rehlinger: „Germania este o voce puternică în susținerea parcursului european al Republicii Moldova”
Sediul statului major al Batalionului geniu „Codru”, renovat. Premierul Dorin Recean: „Investițiile în infrastructura Armatei Naționale vor continua”
Pe 1 iunie, Guvernul invită copiii și părinții la Condrița pentru un program variat de activități interactive în aer liber
Președinta Maia Sandu a discutat cu Ministrul Justiției al Italiei despre cooperarea în domeniul justiției și sprijinul pentru diaspora
Șefa statului a semnat decretul privind numirea Procurorului General interimar și l-a prezentat echipei Procuraturii Generale
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a găzduit la Președinție peste 100 de elevi de la mai multe licee din capitală
Președinta Maia Sandu a vizitat expoziția de covoare azere de Ziua Independenței Republicii Azerbaidjan
Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu coraportorii APCE pentru Moldova
Raportul privind executarea bugetului de stat pe anul 2024, aprobat de Guvern
GALERIE FOTO // Compozitorul Eugen Doga a fost condus astăzi pe ultimul drum
Daniel Vodă: „Garanția de stat acordată pentru Energocom este o decizie strategică și responsabilă, pentru a ne asigura că întreprinderea cumpără gaz suficient și la preț avantajos”
90 de farmacii, deschise în cadrul proiectului „Farmacie în satul tău”. Daniel Vodă: „Moldova poate aduce servicii farmaceutice de calitate mai aproape de cetățeni”
Guvernul inițiază negocierile pentru deschiderea punctului de trecere rutier „Cosăuți–Yampil” la frontiera dintre R. Moldova și Ucraina
VIDEO // Moldova și-a luat rămas-bun de la un geniu. Compozitorul Eugen Doga a fost condus astăzi pe ultimul drum
Guvernul exclude obligativitatea plăcilor cu numere de înmatriculare galbene pentru transportul rutier de persoane
Un incendiu a izbucnit într-un local din capitală. Patru echipaje de pompieri au intervenit la fața locului
Xi Jinping și Donald Trump au avut o discuție telefonică, prima de la preluarea mandatului președintelui american
Ministerul Apărării: Pe drumurile din țară vor avea loc deplasări ale tehnicii militare
Aeroportul Internațional Mărculești va fi modernizat și va putea opera zboruri sezoniere de pasageri și de transport marfă
Echipa formată din Nichita Naumciuc și Dmitrii Zincenco a cucerit medalia de bronz la Campionatul European de canotaj
Guvernul a aprobat Programul național de neproliferare a armelor de distrugere în masă pentru anii 2025–2029
A VI-a reuniune a Dialogului UE – R. Moldova în domeniul energiei: „Moldova, un partener de încredere la granița estică a Uniunii Europene”
Un Consulat Onorific al R. Moldova a fost inaugurat în Regatul Țărilor de Jos. Igor Grosu: „Vom continua să extindem rețeaua consulară, pentru ca fiecare moldovean să se simtă aproape de casă”
Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu un grup de oameni de afaceri din Germania
Tragedie la Hâncești. Un copil de un an a decedat, după ce a fost mușcat de un câine