
Prim-ministrul Dorin Recean a vizitat Complexul istorico-arhitectural „Conacul Manuc-Bey” din Hîncești și o afacere de familie
Premierul Dorin Recean a vizitat conacul Manuc Bey din raionul Hîncești. De-a lungul timpului, acesta a fost restaurat și întreținut datorită mai multor proiecte europene susținute de autoritățile locale, dar și de alți parteneri internaționali.
Unul dintre cele mai importante proiecte a fost finanțat de Uniunea Europeană și a avut ca scop promovarea Conacului Manuc-Bey împreună cu alte obiective culturale din România și Ucraina. Tot datorită sprijinului european, conacul a fost restaurat și integrat într-un traseu turistic.
Premierul Dorin Recean a apreciat eforturile depuse pentru conservarea și valorificarea patrimoniului cultural și a încurajat continuarea acestor inițiative care aduc beneficii economice și turistice întregii regiuni.
Autoritățile locale continuă să dezvolte acest complex, prin noi proiecte care vizează atât modernizarea spațiilor, cât și organizarea de evenimente culturale și târguri pentru meșterii populari și producătorii locali.
Lucrările de renovare a conacului au demarat în 2014 și au durat aproape doi ani.
Tot la Hîncești, în satul Dancu, premierul a vizitat o afacere de familie, specializată în producerea cașcavalului. Produsele acesteia sunt comercializate în rețelele de magazine din țară, iar proprietarul își dezvoltă în continuu afacerea. A deschis o brutărie, dar și o patiserie unde comercializează producția proprie.
Materia primă este obținută în exclusivitate de la vacile din ferma proprie. La moment dispune de 50 de capete, dintre care 21 de rasa Jersey care produc un lapte cu un coeficient de grăsime ridicat.
Compania beneficiază de subvenții de la stat per litru de lapte, anterior din fondurile ADMA a achiziționat un tractor, iar în anul 2024, cu ajutorul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare și al PNUD Moldova, a reușit să instaleze la întreprindere un sistem fotovoltaic cu o capacitate de 30 kW.
Igor Grosu, la inaugurarea Orășelului European la Căușeni: „Îmi doresc să ajungem să sărbătorim împreună aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Președintele Albaniei, Bajram Begaj
Președinta Maia Sandu, la summitul Comunității Politice Europene: „Cu parteneri de încredere alături, Moldova își urmează cu hotărâre drumul spre un viitor sigur, prosper și european”
Liderii europeni reafirmă sprijinul pentru Republica Moldova. Declarația comună, adoptată la Tirana după întrevederea cu Maia Sandu
Premierul Dorin Recean a vizitat o fabrică din comuna Bubuieci înființată de o familie de moldoveni revenită din străinătate
Președinta Maia Sandu participă la cea de-a șasea ediție a Summitului Comunității Politice Europene, desfășurat în Albania
Premierul Dorin Recean a vizitat două obiecte de infrastructură importante din raionul Hîncești
Noi modernizări la Spitalul Raional Hîncești. Premierul Dorin Recean: „Investițiile Guvernului în sistemul de sănătate vor continua”
Premierul Dorin Recean, la Hîncești: „Prioritatea noastră este să păstrăm același ritm, să transformăm localitățile noastre în localități curate, sigure și moderne”
Curs valutar anunțat de BNM: euro și dolarul cresc
G7 va crește presiunea dacă Rusia refuză un armistițiu
Președinta Maia Sandu, la aniversarea Congresului Autorităților Locale din Moldova: „Vă mulțumesc pentru că stați aproape de oameni, pentru că le ascultați grijile și încercați, zi de zi, să găsiți soluții”
Președinta Maia Sandu i-a felicitat pe moldovenii care sărbătoresc astăzi Hramul localității
Incendiul de la Durlești // Vicepremierul Vladimir Bolea: Autoritățile intervin pentru a opri distrugerea blocului de locuințe
Președinta Maia Sandu la aniversarea Congresului Autorităților Locale din Moldova: „Vă mulțumesc pentru că stați aproape de oameni, pentru că le ascultați grijile și încercați, zi de zi, să găsiți soluții”
Atenție! Trafic transfrontalier restricționat la PTF „Leova–Bumbăta” din cauza precipitațiilor
Siegfried Mureșan: „Ne așteptăm ca primele fonduri din Planul de Creștere să ajungă în Republica Moldova la începutul verii”
Putin declară că armata rusă a început crearea unei zone de securitate în nordul Ucrainei
FOTO // Speakerul Igor Grosu a vizitat trei localități din raionul Ialoveni care și-au sărbătorit hramul: „Pas cu pas, sat cu sat, Moldova reușește”
Prim-ministrul Dorin Recean a vizitat mai multe afaceri locale din raionul Călărași
FOTO // Premierul Dorin Recean, la Bălăurești. Satul marchează 600 de ani de la prima atestare documentară
FOTO // Șefa statului Maia Sandu a vizitat două localități din centrul Moldovei care și-au sărbătorit hramul
Republica Moldova va avea o nouă lege în domeniul educației fizice și sportului aliniată la standarde europene
CNAM a transferat peste 19 milioane de lei pentru consumabile medicale costisitoare utilizate în aprilie. Cei mai mulți bani i-a primit Institutul de Neurologie și Neurochirurgie pentru intervenții în caz de AVC
În Republica Moldova, peste 10.000 de pacienți cu cancer de piele se află sub supraveghere medicală