
Rolul funcționarilor publici în societate, apreciat de conducerea țării. 120 de angajați, distinși cu Diploma de Onoare a Guvernului
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, șeful Legislativului, Igor Grosu, și prim-ministrul Dorin Recean au transmis celor circa 35 de mii de funcționari publici din țară mesaje de recunoștință pentru munca pe care o realizează.
Evenimentul, dedicat Zilei funcționarului public, a avut drept scop aprecierea rolului funcționarilor publici în societate, încurajarea performanței și profesionalismului, stimularea dialogului și cooperării între autoritățile publice, în vederea dezvoltării unei administrații moderne, eficiente și orientate spre cetățean. Astfel, 120 de funcționari publici din administrația publică centrală și cea locală au fost distinși cu Diploma de Onoare a Guvernului.
Șefa statului, Maia Sandu, a îndemnat angajații din sectorul public să continue să muncească cu dăruire, să trateze cu respect cetățenii, să fie onești și patrioți.
„Moldova poate și trebuie să aibă o administrație corectă, eficientă și respectată – și voi sunteți cheia acestei transformări. Trăim vremuri pline de provocări, dar avem și o oportunitate istorică – să punem Moldova la adăpost, în Uniunea Europeană. Reușita acestui drum depinde de fiecare dintre noi: de lucrul bine făcut, de respectul față de oameni și de curajul de a merge înainte, împreună. Țara noastră are nevoie de profesioniști care cred în ea, care îi poartă grija și care contribuie la binele comun”, a afirmat președinta țării.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a precizat că, în procesul de negociere și aderare a Republicii Moldova la UE, o sarcină importantă va fi de a comunica și de a explica cetățenilor deciziile adoptate, care vor fi în beneficiul tuturor.
„Sunteți memoria instituțională a tuturor instituțiilor, sunteți partenerii noștri, colegii noștri și chiar dacă nu sunteți tot timpul în prima linie, faceți un lucru extraordinar și ne ajutați pe noi, cei care iau decizii politice”, a spus șeful Legislativului.
Prim-ministrul Dorin Recean a subliniat că funcționarii publici reprezintă „forța invizibilă care face statul să se miște”. „Prin profesionalismul, integritatea și devotamentul vostru zilnic, contribuiți semnificativ la buna funcționare a instituțiilor și la consolidarea încrederii în administrația publică. Munca voastră, de multe ori discretă, este pilonul pe care se sprijină progresul și stabilitatea societății noastre”, a declarat șeful Guvernului.
Ziua funcționarului public, marcată pe 23 iunie, a fost instituită în anul 2012. Conform datelor statistice, la sfârșitul anului 2024, în serviciul public activau 34.696 persoane – 15.409 funcționari publici cu statut general și 19.287 de funcționari publici cu statut special.
Evenimentul a fost organizat cu suportul „Fondului de consiliere în politici”, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), implementat de GIZ Moldova și de Proiectul „Moldova este Europa - Sprijin pentru integrarea în UE”.
Mobilitatea cetățenilor Uniunii Europene pe teritoriul Republicii Moldova va fi facilitată
Cetățenii Republicii Moldova care au muncit în Confederația Elvețiană vor beneficia de pensii
Permisele de conducere emise în Republica Moldova și Irlanda vor fi recunoscute reciproc
Chișinău găzduiește primul Summit bilateral Moldova – Uniunea Europeană
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Ministrul de Externe al Germaniei aflat în vizită la Chișinău
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit cu moldovenii stabiliți în Marea Britanie: „Ideile și experiențele lor sunt extrem de valoroase”
Programul de stagii al UE și Guvernului. Premierul Dorin Recean:„Profesionalizăm administrația publică și pregătim o generație de lideri tineri instruiți, energici și motivați să modernizeze și să capaciteze statul”
Ziua Taților, sărbătorită în premieră în Republica Moldova
Dorin Recean a vizitat o fabrică de procesare a fructelor și legumelor din Orhei
Mesajul Președintei Maia Sandu la mitingul de comemorare a 76 de ani de la cea de-a doua operațiune de deportări, din 5-6 iulie 1949
Donald Trump nu exclude posibilitatea ca SUA să livreze Kievului rachete Patriot. „Ucrainenii sunt loviți puternic”
Oficiul medicilor din Ghiduleni a fost renovat
Un miting-requiem dedicat Zilei de comemorare a victimelor deportărilor regimului comunist a avut loc în capitală
Dorin Recean: „Deportările din Moldova sovietică sunt o rană vie, pe care o poartă mii de familii din Republica Moldova”
Doina Gherman: „Integrarea în Uniunea Europeană nu este un cadou, nu ni se servește pe tavă”
Expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași” a fost inaugurată la Chișinău
ONU condamnă cel mai mare atac cu drone al Rusiei împotriva Ucrainei
Moldova a importat mărfuri de peste 93 de miliarde de lei în primul semestru al anului 2025
Igor Grosu: „Semnarea tratatului de aderare la UE până în 2028 este obiectivul nostru național”
FOTO // Un grup de jurnaliști din R. Moldova, vizită de documentare la Shanghai United Media Group, Zhejiang Media Group, la mai multe companii chineze specializate în robotică și din domeniul inteligenței artificiale
După un secol de interdicții, la Paris s-a deschis sezonul scăldatului în Sena
Restricții de circulație în centrul Capitalei. Ce străzi vor fi închise în următoarele zile
Avertizare hidrologică: Cod galben și roșu de scurgeri reduse de apă pe râuri. Autoritățile vin cu recomandări
Zborul Paris – Chișinău a întârziat din cauza unei defecțiuni tehnice. Autoritatea Aeronautică anunță verificări
Consulatul Onorific al Moldovei la Zürich a fost inaugurat oficial