
Republica Moldova își aliniază politica externă la sancțiunile internaționale: MAE va avea atribuții decizionale
Parlamentul Republicii Moldova a aprobat în prima lectură un proiect de lege care urmărește clarificarea și eficientizarea mecanismului național de aplicare a măsurilor restrictive internaționale, în special a celor instituite prin acte ale Uniunii Europene, comunică MOLDPRES.
Documentul prevede reglementarea mărfurilor restrictive care au o importanță semnificativă, inclusiv pentru securitatea națională. La fel, proiectul urmărește restricționarea și monitorizarea activității persoanelor juridice deținute sau controlate de către subiecții restricțiilor, precum și perfecționarea unui mecanism de aplicare a măsurilor restrictive în privința mărfurilor strategice.
Potrivit documentului, Ministerul Afacerilor Externe va fi instituția responsabilă de adoptarea deciziei privind alinierea Republicii Moldova la sancțiunile internaționale, după consultarea Prim-ministrului și a altor autorități și instituții publice relevante. În cazuri complexe, subiectul va putea fi examinat în cadrul Consiliului Interinstituțional de Supervizare înainte de adoptarea unei decizii oficiale.
Proiectul mai prevede precizarea listei mărfurilor supuse restricțiilor, stipulând că, dacă măcar o poziție este considerată „marfă strategică”, va fi aplicată procedura specifică acestui tip de bunuri.
De asemenea, documentul propune clarificarea atribuțiilor Serviciului Fiscal de Stat privind blocarea fondurilor și resurselor economice ce aparțin entităților vizate de sancțiuni. Este introdus și un termen-limită pentru implementarea deciziilor emise de Consiliul Interinstituțional de Supervizare, pentru a asigura o aplicare promptă și eficientă a măsurilor restrictive.
Proiectul legislativ, elaborat de un grup de deputați ai Fracțiunii PAS, urmează să fie examinat în lectura a doua. Inițiativa face parte din procesul de racordare a legislației naționale la standardele și practicile Uniunii Europene, în contextul integrării europene a Republicii Moldova.
Președinta Maia Sandu, mesaj de susținere pentru antreprenori: „Voi face tot ce-mi stă în puteri pentru a șterge hotarul dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană”
Declarație în sprijinul Ucrainei. Igor Grosu: „Parlamentul Republicii Moldova este alături de poporul ucrainean”
Republica Moldova aderă la trei convenții internaționale pentru facilitarea comerțului și modernizarea procedurile vamale
VIDEO // Speakerul Igor Grosu, despre decizia Consiliului European: „Este o recunoaștere fără precedent a eforturilor noastre”
Maia Sandu salută decizia Consiliului European: „Rămânem angajați în construirea unui viitor european pentru toți cetățenii moldoveni
Declarația finală a Summitului UE: Statele membre invită Consiliul să treacă la următoarea etapă în procesul de aderare a Republicii Moldova
Mihai Popșoi: „R. Moldova mizează pe sprijinul Parlamentului European pentru deschiderea clusterelor de negociere”
Republica Moldova introduce noi distincții de stat: Ordinul Libertății și Meritul Academic
CEC: Hotărârea Judecătoriei Ungheni privind alegerile din Boldurești poate fi executată doar după ce va fi definitivă
FOTO // O expoziție deschisă la Muzeul Național de Istorie oferă o privire asupra istoriei electorale a Republicii Moldova
Președintele ucrainean a ratificat acordul pentru crearea unui tribunal care să judece invazia rusă
Republica Moldova va încheia un acord cu Irlanda privind preschimbarea permiselor de conducere
ANSA lansează o nouă etapă de modernizare prin semnarea unui Memorandum de digitalizare și consolidare a siguranței alimentare
Atomium, un monument emblematic din Bruxelles, va fi închis din cauza unui val de căldură
CEC a acreditat 17 observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor parlamentare din 28 septembrie
Avertizare hidrologică: Cod Roșu, Portocaliu și Galben de scurgere scăzută a apei în râurile din R. Moldova
Republica Moldova participă la cea de-a 44-a sesiune a Conferinței FAO la Roma
USMF „Nicolae Testemițanu” începe din 21 iulie admiterea pentru anul universitar 2025–2026
Un nou transplant renal a fost efectuat la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”
După ce a fugit din închisoare, deținutul fugar de la Tighina a fost implicat în 17 infracțiuni. Ce riscă acesta
Lucrările tinerei pictorițe Nadea Revenco au fost expuse în incinta Parlamentului
Polonia reintroduce controalele la frontierele cu Germania şi Lituania. Ce spune cancelarul Merz
Ucraina va primi de la FMI o nouă tranșă de jumătate de miliard de dolari
Alertă roșie de caniculă în Franța: regiunea pariziană, sub cele mai intense temperaturi din ultimii cinci ani
Germania oferă Moldovei un grant de 5,5 milioane de euro pentru proiecte strategice