
Parlamentul a adoptat 45 de acte normative în luna iunie, inclusiv legi pro-europene și măsuri sociale pentru salariați și tineri
În luna iunie, Parlamentul Republicii Moldova s-a convocat în cinci ședințe plenare, în cadrul cărora au fost adoptate 45 de acte normative, dintre care 39 de legi și șase hotărâri, comunică MOLDPRES.
Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, luna trecută deputații au votat în prima lectură 69 de inițiative legislative, iar 81 de proiecte au intrat în procedură legislativă.
Printre cele mai importante inițiative adoptate se numără: acordarea tichetelor de vacanță pentru salariați, o indemnizație de 3.000 de lei pentru tinerii angajați în industrii strategice în primul an de muncă, precum și instituirea Zilei Naționale a Taților. De asemenea, tații de gemeni sau tripleți vor beneficia de concediu paternal extins și de indemnizații ajustate.
Tot în iunie, Parlamentul a ratificat acorduri internaționale în domeniul educației și securității cibernetice și a adoptat o Declarație de susținere a independenței, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei.
A fost votată, în prima lectură, rectificarea Bugetului de stat pentru 2025, ce prevede, printre altele, un ajutor unic de 1.000 de lei pentru elevii claselor I–IX, majorarea alocațiilor pentru participanții la lichidarea consecințelor de la Cernobîl și burse mai mari pentru tinerii în stagii plătite în sectorul public.
Printre alte inițiative examinate se numără reglementarea activității freelancerilor și o nouă lege a cetățeniei.
VIDEO // Daniel Vodă: „Acuzațiile unor politicieni privind sistemul informațional al alegerilor sunt neîntemeiate. Acesta rămâne 100% sub controlul CEC”
VIDEO // Premierul Dorin Recean: „Republica Moldova nu va permite ca cineva să dirijeze alegerile noastre din exterior”
Vicepremierul Cristina Gherasimov explică procesul de integrare europeană: „Urmează transformări profunde”
CEC a decis: La Boldurești, Nisporeni, va fi organizată votarea repetată cu aceeași candidați din turul II
Circa 500 de moldoveni s-au înregistrat pentru a vota prin corespondență la alegerile parlamentare din 28 septembrie
Personalități marcante din medicină și sport se alătură echipei PAS
Daniel Vodă: „Summitul Moldova – UE a însemnat recunoașterea muncii din ultimii ani și transformarea sprijinului european din cuvinte în acțiuni”
Doina Gherman: „Integrarea în Uniunea Europeană nu este un cadou, nu ni se servește pe tavă”
Igor Grosu: „Semnarea tratatului de aderare la UE până în 2028 este obiectivul nostru național”
FOTO // Circa două mii de tineri au absolvit Universitatea Tehnică a Moldovei. Igor Grosu: „Deveniți parte a societății care va construi viitorul”
VIDEO // Poliția a documentat acțiuni de repartizare a banilor pentru participanții la un protest organizat la Judecătoria Ciocana
Încă un procuror anticorupție a fost audiat de Comisia de evaluare
Ultimele ședințe plenare din sesiunea de primăvară 2025 a Parlamentului. Proiectele care urmează a fi examinate de deputați
FOTO // Două familii din Căușeni, revenite de peste hotare, dezvoltă o afacere de succes în domeniul creșterii legumelor
Partidele politice urmează să-și prezinte rapoartele financiare până pe data de 15 iulie curent
Peste 2000 de persoane au vizitat expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași” din PMAN
Inițiativă legislativă, pe masa deputaților: Persoanele care vor ultragia sau intimida jurnaliștii vor fi trași la răspundere
Elevi din întreaga țară și profesori din Regatul Unit au vizitat Președinția Republicii Moldova
Republica Moldova va lansa noi licitații pentru construcția centralelor de energie regenerabilă
Rusia, condamnată de CEDO pentru multiple încălcări ale dreptului omului în Ucraina și pentru catastrofa aeriană din 2014
Primarul Ion Ceban are interdicție de intrare în România. Reacția edilului
Viorel Ursu va fi desemnat Ambasador în Regatul Suediei
Guvernul introduce reguli noi: accesul la arme va fi interzis pentru cei care au încălcat legea
Tichetele de masă vor putea fi oferite în format electronic
Facturi mai mici și locuințe cu un consum energetic aproape de zero