
Pe timp de vară, numărul troleibuzelor care circulă pe străzile capitalei va fi redus cu peste 10%
În perioada estivală, numărul troleibuzelor care circulă pe străzile municipiului Chișinău va fi redus cu peste 10%. Aproape jumătate din mijloacele de transport sunt dotate cu sistem de aer condiționat, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, purtătorul de cuvânt al Regiei Transport Electric Chișinău, Felicia Rusu, a menționat că, în perioada iunie - august, emiterea zilnică va fi de 309 troleibuze.
„Emiterea a fost redusă de la 332 la 309 unități, ca urmare a scăderii fluxului de pasageri, în special pe durata vacanței de vară a elevilor. 173 dintre acestea sunt dotate cu sistem de aer condiționat, pentru a asigura confortul călătorilor pe timp de vară”, a spus Felicia Rusu.
Troleibuzele, care nu vor fi incluse în circulația zilnică, vor staționa în depouri, unde vor fi supuse lucrărilor de mentenanță și pregătirii pentru sezonul de toamnă.
„Aceste lucrări includ verificarea și înlocuirea componentelor uzate, efectuarea inspecțiilor tehnice periodice, revizuirea sistemelor electronice și efectuarea lucrărilor de reparație necesare. Activitățile sunt esențiale, fiind menite să asigure funcționalitatea troleibuzelor în sezonul următor”, a subliniat Felicia Rusu.
Numărului de troleibuzelor care circulă în capitală este micșorat anual în perioada estivală în contextul fluxului scăzut de pasageri.
Cercetarea judecătorească în dosarul de învinuire a Evgheniei Guțul și a secretarei fostului partid Șor a fost finalizată
În anul curent, Guvernul va aloca 23,5 mil de lei pentru renovarea și modernizarea blocurilor sanitare din școli
Echipele mobile ale ANOFM au primit echipamente și două automobile pentru a facilita integrarea persoanelor vulnerabile pe piața muncii
Ministerul Educației a lansat programul de repartizare a absolvenților de la pedagogie. Peste 1500 de posturi vacante și beneficii extinse pentru tinerii specialiști
Cadrele didactice pot solicita Certificatul care confirmă dreptul de activitate în funcția didactică
Șoferii sunt îndemnați să manifeste atenție sporită la trecerile la nivel cu calea ferată
Un teren de sport din Donduşeni, revitalizat datorită unui proiect al Guvernului #MoldovaPoate
România va susține R. Moldova în consolidarea capacităților din sectorul forestier
Moldovenii care muncesc în Irlanda vor putea beneficia de pensii sau de alte prestații sociale
De Duminica Mare, în 88 de localități este sărbătorit hramul. Poliția vine cu recomandări
Peste 200 de medici rezidenți și doctoranzi vor fi instruiți cum să utilizeze telemedicina și noile tehnologii în practica zilnică
CNAS a finanțat plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii
Ucraina anunță victime în „cel mai puternic atac” efectuat de Rusia asupra orașului Harkov
Peste 500 de moldoveni s-au înregistrat prealabil pentru a putea vota în străinătate la parlamentarele din această toamnă
Echipa națională de fotbal a R. Moldova a pierdut partida amicală cu Polonia. Urmează meciul cu Italia din preliminariile Campionatului Mondial din 2026
Ministrul Educației și Cercetării al României, Daniel David, la Chișinău: „Vom susține proiectele comune și ne vom sprijini reciproc pe calea dezvoltării științei”
IGP atenționează cetățenii despre o schemă de investiții false, care circulă pe rețelele de socializare
În sectoarele capitalei sunt organizate târguri cu produse și mărfuri autohtone
Accident fatal la Strășeni. Șoferul unui tir a decedat la fața locului
Numărul accidentelor cu implicarea bicicletelor și trotinetelor este în creștere. Polițiștii intensifică măsurile de informare a copiilor și maturilor
30 de tineri din întreaga țară au participat la o tabără de ghidare în carieră
Speakerul Igor Grosu, întrevedere cu mai mulți moldoveni care dețin afaceri în Germania: „Cetățenii noștri, prin muncă și perseverență, reușesc oriunde s-ar afla”
Informația din contul personal de asigurări sociale poate fi verificată în mod electronic. CNAS explică cum pot fi accesate datele
Igor Grosu a discutat cu președinta Bundestagului: „Germania este alături de Republica Moldova, oferindu-ne sprijin în drumul nostru spre integrare europeană”
Comisia Electorală Centrală continuă campania de informare „Cunoaște dreptul tău electoral”