
Politicile de mediu în beneficiul cetățenilor, discutate la Parlament. Igor Grosu: „Este nevoie să recuperăm ceea ce nu s-a făcut la timp”
Despre transformarea politicilor de mediu în beneficii pentru oameni și economie s-a discutat, astăzi, în cadrul evenimentului de totalizare a activității Comisiei parlamentare climă, mediu și tranziție verde pentru perioada 2021-2025. La discuțiile desfășurate la Parlament au participat șeful Legislativului, Igor Grosu, deputați, reprezentanți ai Guvernului, ai misiunilor diplomatice, ai partenerilor internaționali, ai autorităților locale, ai societății civile și ai mediului de afaceri, informează MOLDPRES.
În deschiderea reuniunii, Igor Grosu, a reiterat angajamentul instituției legislative față de subiectele de mediu, menționând că acestea s-au regăsit constant pe agenda Parlamentului.
„Eu cred că noi am reușit să adoptăm politici, legi, să ratificăm acorduri, dar și să avansăm la etapa de implementare a acestora. De asemenea, mă bucur să constat că Programul național de împădurire s-a bucurat de un interes deosebit în toată țara și afirm asta bazându-mă pe observațiile personale, pe participarea la activități de plantare, dar și pe discuțiile cu primarii din diferite localități, care și-au manifestat disponibilitatea și au facilitat acțiunile de împădurire”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Spicherul a mai remarcat că una dintre dimensiunile majore abordate în Parlament a fost și cea cu privire la managementul deșeurilor. „Suntem martorii unor transformări climatice fără precedent, unele dintre ele ireversibile. Trebuie să recunoaștem, chiar și cu întârziere, că este nevoie să recuperăm ceea ce nu s-a făcut la timp. Toată lumea a înțeles că avem nevoie de o abordare coerentă și responsabilă în acest domeniu”, a declarat șeful Legislativului, Igor Grosu.La rândul său, ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a subliniat că, în ultimii ani, protecția mediului a devenit o prioritate reală pentru Guvern. O dovadă concretă în acest sens este chiar înființarea Ministerului Mediului ca instituție separată.
„În perioada în care Ministerul Mediului a fost comasat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale s-au pierdut inițiative importante și multe reforme au fost puse pe pauză. Reorganizarea instituțională din 2021 a venit astfel ca un răspuns necesar, marcând un nou început”, a declarat ministrul.
Ministrul Lazarencu a evidențiat cele mai importante proiecte realizate în ultimii ani, printre care se numără și Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor 2023–2032 – unul dintre cele mai vizibile și concrete angajamente ale Ministerului Mediului. Lansat la inițiativa președintei Maia Sandu, programul are ca obiectiv plantarea a 145.000 de hectare de pădure în decurs de 10 ani. Doar în acest an au fost deja împădurite peste 16.000 de hectare, iar până la sfârșitul anului se estimează că vor fi atinse 22.000 de hectare.
„Este un program fără precedent de la independență încoace în ultimele decenii – atât ca amploare, cât și ca impact. 145 de mii de hectare până în 2023 poate părea o cifră tehnică, dar asta înseamnă oxigen, umbră, biodiversitate, mai multe precipitații și o viață mai sănătoasă pentru noi toți. Nu e doar o inițiativă de mediu, ci un efort național, o lecție despre cooperare și viziune pe termen lung”, a declarat Sergiu Lazarencu.
Ministrul a vorbit și despre consolidarea cadrului legal. Noul Cod Silvic, recent aprobat, oferă instrumente clare pentru o gestionare eficientă și transparentă a pădurilor, stabilind reguli mai stricte de protecție și stimulente pentru gospodărirea durabilă, inclusiv în cazul pădurilor comunale.
În intervenția sa, vicepreședinta Comisiei mediu, climă și tranziție verde, Mariana Cușnir, a făcut referire la faptul că, în ultimii patru ani, comisia de profil a promovat politici publice și acte normative orientate spre protejarea solului, conservarea resurselor naturale și pregătirea Republicii Moldova pentru adaptarea la schimbările climatice. De asemenea, parlamentara a subliniat că exercițiul de totalizare a activității Comisiei nu constituie doar un moment de concluzii, ci și o oportunitate de reflecție asupra direcțiilor viitoare de acțiune.
„Astăzi, nu doar facem bilanț, ci și lansăm un apel colectiv pentru continuitate și colaborare. Pentru că, doar împreună, putem construi o Moldovă verde, durabilă, pregătită pentru viitor european”, a subliniat, în mesajul său, deputata Mariana Cușnir.
Evenimentul de totalizare a activității Comisiei climă, mediu și tranziție verde a prilejuit și organizarea unei expoziții cu genericul „Focus pe natură: ariile protejate prin obiectiv”. Expoziția prezintă o colecție de fotografii realizate pe parcursul unui an în trei dintre cele mai reprezentative arii naturale din țară – Parcul Național „Orhei”, Parcul Național „Nistrul de Jos” și Rezervația Naturală „Codrii” – și aduce în prim-plan frumusețea și fragilitatea acestor ecosisteme.
Ultimul examen din sesiunea de bacalaureat. 468 de candidați susțin proba la limba maternă
Șeful IGP: Autoritățile așteaptă confirmarea oficială a reținerii fostului șef SIS, Vitalie Pîrlog
AIS „Moldpres” marchează 35 de ani de activitate. Directorul Vitalie Hadei: „Rămânem o sursă de încredere și un model de profesionalism pe piața media”
Pentru vineri, meteorologii prognozează vreme răcoroasă și vânt
Procurorii și judecătorii suspendați vor putea lucra în sectorul privat
Pedepse mai dure pentru fraude cu fonduri europene
Moldova va reglementa producerea și distribuția medicamentelor conform standardelor europene
Statul va susține tinerii angajați în industriile strategice cu indemnizații financiare
Sistem de încălzire modern în Bălți cu suportul BERD
Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău are un nou logo: Turnul de Apă devine simbolul identității vizuale a instituției
ANSA avertizează: Dezinformarea privind pesta porcină africană pune în pericol sănătatea animalelor și siguranța publică
Ucraina și Rusia au efectuat un nou schimb de prizonieri
Ministerul Educației solicită anularea Campionatului European de Kickboxing
BASILICA.RO // MOLDPRES - un reper de informare corectă și echilibrată
Gala Societății Civile 2025: premii de excelență pentru organizațiile societății civile din Moldova
Meteorologii extind avertizarea de vânt puternic. Centrul și sudul țării, sub cod galben, sâmbătă
Președinta Maia Sandu efectuează o vizită de lucru în landurile germane Bavaria, Baden-Württemberg și Hessa
România // Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Ilie Bolojan la funcția de prim-ministru
Zmeura și caisele au apărut pe piață, iar căpșunele s-au scumpit considerabil față de săptămâna trecută
Republica Moldova preia bune practici din România pentru dezvoltarea destinațiilor turistice
Costuri pentru încălzire mai mici cu circa 25 la sută pentru un liceu din Șoldănești, care a fost reabilitat energetic
VIDEO // Încă un centru de apel, care convingea oamenii să investească în criptovalută, a fost destructurat
ARMENPRESS // MOLDPRES - o sursă de încredere și un pilon al comunicării publice
Facturi mai mici la energie pentru zeci de mii de familii care și-au procurat electrocasnice noi prin Programul „EcoVoucher”
BERD sprijină Moldova cu o nouă tranșă de 40 de milioane euro pentru infrastructură rutieră