
Pompierii voluntari vor fi instruiți gratis pentru obținerea permisului de conducere, categoria C
Pompierii voluntari din toată țara au acum posibilitatea să urmeze gratuit cursuri pentru obținerea permisului de conducere, categoria C. Astfel, mai mulți salvatori voluntari vor putea conduce autospeciale de intervenție, ceea ce va spori capacitatea lor de reacție în caz de urgență, informează MOLDPRES.
Această oportunitate este oferită în cadrul proiectului „EU4Moldova Rezilientă: Stat sigur, comunități puternice”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova. Scopul programului este de a întări rețelele locale de pompieri voluntari și de a construi un sistem de protecție civilă mai eficient.
Cursul de instruire este destinat atât pompierilor voluntari activi, cât și persoanelor care doresc să se alăture acestei misiuni. Cei interesați trebuie să aibă între 21 și 60 de ani, să dețină un permis de conducere categoria B, să fie activi în viața comunității și gata să colaboreze cu echipele locale de salvatori.
„Această activitate este un pas important în direcția creșterii profesionalismului și eficienței intervențiilor locale. Ne dorim ca în viitorul apropiat fiecare sat și oraș din Republica Moldova să aibă pompieri voluntari bine pregătiți, capabili să reacționeze rapid și eficient în situații de criză”, a declarat Vitalie Lupașcu, coordonator de proiecte în cadrul Solidarity Fund PL în Moldova.
Cursurile vor avea loc în perioada mai – septembrie 2025, în 26 de centre de instruire distribuite la nivel național, pentru a asigura acces participanților din toate regiunile. Fiecare localitate care administrează Posturi Teritoriale de Salvatori și Pompieri sau Posturi de Salvatori și Pompieri Voluntari poate desemna până la șapte persoane pentru a participa la program.
Aceasta este una dintre multiplele activități derulate prin proiectul „EU4Moldova Rezilientă: Stat sigur, comunități puternice”, care vizează crearea unui mediu mai sigur pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Astfel, până în luna noiembrie 2025, vor fi construite 10 posturi noi de pompieri și salvatori voluntari, alte 10 localități vor beneficia de renovarea posturilor existente, iar 35 de unități de intervenție vor fi dotate cu echipamente moderne și autospeciale, inclusiv sisteme avansate de comunicare.
Bugetul total al acestor acțiuni este de aproape 44 milioane de lei, finanțare oferită de Uniunea Europeană.
Instituțiile publice din Republica Moldova vor fi modernizate
Un ofițer de poliție din sudul țării a fost reținut de CNA pentru corupere pasivă
Specialiști în radioterapie din mai multe țări se întrunesc la Chișinău în cadrul unei conferințe internaționale
GALERIE FOTO // Ceremonia oficială de absolvire a promoției a XVII-a a candidaților la funcțiile de judecător și de procuror
Viitorii judecători și procurori au primit diplomele de absolvire ale INJ. Președinta Maia Sandu: „Această generație trebuie să redea încrederea în Justiție”
În localitatea Vatra vor avea loc filmări pentru producția „Puterea Dragostei”
Peste o mie de solicitări de participare la „Trenul Copilăriei”: toate locurile au fost ocupate, iar formularul de înscriere a fost închis
Acordul de Protecție Socială dintre R. Moldova și Italia urmează a fi ratificat. Alexei Buzu: „Vom oferi cetățenilor noștri din Italia liniștea că vor putea beneficia de pensii”
MAIA: Recomandări în cazul când un roi de albine este observat în spaţiul public
Înotătorii din Republica Moldova au obținut 42 medalii la Grand Prix-ul internațional de la Burgas
Republica Moldova va beneficia de finanțare pentru sprijinirea oportunităților economice și a tranziției climatice
Un incendiu a izbucnit într-un apartament din capitală. O persoană a fost găsită carbonizată
Încă un judecător de la Curtea de Apel Centru nu a promovat evaluarea externă
Mihai Popșoi, în discuții cu reprezentanții Mișcării Europene din Danemarca: Privim cu optimism către viitor și sperăm să avansăm constant în procesul de aderare la UE
Parlamentul urmează să ratifice Acordul privind pachetul de sprijin alocat de UE
Serviciul Vamal acordă suport în desfășurarea anchetei în cazul șefului Biroului Vamal Centru și a unui broker vamal, reținuți pentru corupere
Un nou centru socio-medical modern a fost inaugurat la Ungheni, destinat vârstnicilor, persoanelor cu dizabilități și refugiaților
Republica Moldova va avea un sistem informațional de monitorizare a calității benzinei și motorinei
Șeful Biroului Vamal Centru și un broker vamal, reținuți într-un dosar de corupere pasivă
Dorin Recean: „Continuăm să lucrăm pentru a încheia Acorduri de securitate socială cu statele în care sunt stabiliți cetățeni ai Republicii Moldova”
Teatrul „B.P. Hasdeu” din Cahul, în turneu la Viena
Kremlinul avertizează că Rusia îşi va apăra navele din Marea Baltică cu toate mijloacele disponibile
Cămașa Națională a Ucrainei „Vyshyvanka”, sărbătorită în centrul Chișinăului
Noi măsuri legislative pentru protecția femeilor împotriva violenței, inclusiv a celei digitale
La Ungheni va fi construit un centru sportiv regional de caiac-canoe