
EcoVoucher // Zeci de mii de familii din Republica Moldova și-au înlocuit electrocasnicele vechi cu echipamente moderne
Peste 26.800 de familii din Republica Moldova au beneficiat până acum de sprijin financiar prin programul EcoVoucher, implementat de Guvernul Republicii Moldova cu suportul Uniunii Europene. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, comunică MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, programul EcoVoucher are ca scop înlocuirea electrocasnicelor vechi, cu consum ridicat de energie, cu echipamente moderne și eficiente energetic.
Vodă a specificat că, datorită programului EcoVoucher, alte peste 4.300 de familii din Moldova au beneficiat recent de ajutor financiar pentru a-și înlocui electrocasnicele vechi, mari consumatoare de energie, cu aparate moderne și eficiente energetic.
„Fiecare gospodărie eligibilă a primit un voucher în valoare de 6.000 de lei, care a acoperit până la 70% din costul unui frigider sau al unei mașini de spălat rufe cu consum redus de energie. În schimb, beneficiarii au predat spre reciclare un echipament vechi de același tip, contribuind astfel la reducerea deșeurilor și protejarea mediului. Continuăm să ajungem la oameni care au cu adevărat nevoie de sprijin – familii numeroase și vârstnici – și să contribuim concret la reducerea consumului de energie în gospodăriile din Republica Moldova”, a opinat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Potrivit autorităților, în cele trei sesiuni desfășurate în 2025, peste 15.300 de gospodării au beneficiat de sprijin pentru a face trecerea la echipamente moderne, iar, de la lansarea programului, cifra totală a trecut de 26.800 de familii ajutate.
Programul de Vouchere pentru Electrocasnice a fost dezvoltat de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Această ediție a Programului de Vouchere pentru Electrocasnice este implementată de Centrul Național pentru Energie Durabilă în cadrul proiectului „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M).
E4M este un proiect implementat de GIZ împreună cu Guvernul Republicii Moldova, finanțat de Guvernul Germaniei și cofinanțat de Uniunea Europeană, Norvegia și Danemarca. Ediția curentă a Programului de Vouchere pentru Electrocasnice este finanțată de Norvegia.
R. Moldova consolidează cooperarea cu Polonia. În iulie, Varșovia va găzdui Comisia mixtă pentru transport rutier
ANSA atenţionează: eticheta alimentară, o sursă esențială de informare pentru consumatori
FOTO // Medici veterinari ANSA, instruiți în recoltarea probelor
Dolarul scade cu 16 bani în weekend
Parlamentul a dat undă verde creării parcului de tehnologii avansate „Moldova HiTech Park”
Persoanele care prestează servicii în mod independent vor achita un impozit unic de 15 %
ANRE va avea atribuții extinse. Parlamentul a adoptat noua lege privind energia electrică
80 de milioane de lei au fost investite în raionul Râșcani prin Programul guvernamental „Satul European”
Recean: În ultimii patru ani, au fost dați în exploatare de trei ori mai mulți kilometri de drum decât în precedenții zece ani
CSJ confirmă decizia Comisiei de evaluare a procurorilor în cazul lui Ghenadie Pîrlii
Premierul Dorin Recean, de Ziua Antreprenorului: „Sărbătorim oamenii care construiesc acasă o economie modernă”
ANSP: 172 de cazuri de rujeolă înregistrate de la începutul anului
Diplomație prin agricultură în satul Ustia. Membri ai corpului diplomatic acreditați la Chișinău au cules cireșe și au degustat bucate tradiționale și vinuri autohtone
Sprijin financiar și tehnic pentru 15 inițiative de antreprenoriat social din stânga Nistrului
Guvernul investește 628 de milioane de lei în modernizarea drumurilor din 132 de localități, prin programul „Europa este aproape”
Agenția Rezerve Materiale a livrat ultimele 250 de tone de motorină către CFM
Andreea Cotorobai, pe băncile Academiei „Ștefan cel Mare”: „Profesorii de aici sunt oameni de o valoare deosebită”
Măsuri de consolidare a independenței media și protecției interesului public, votate în prima lectură
Declarație în sprijinul Ucrainei. Igor Grosu: „Parlamentul Republicii Moldova este alături de poporul ucrainean”
Moldova și Polonia semnează un protocol pentru dezvoltarea turismului durabil și a infrastructurii
Un politician, condamnat la 4 ani cu suspendare pentru că a primit 452.000 de dolari de la Șor
Lucrări de construcție a apeductului Chișinău – Strășeni – Călărași: restricții temporare de circulație
Președinta Maia Sandu i-a felicitat pe absolvenții de la Drept: „Vă doresc să contribuiți la o justiție care protejează drepturile oamenilor”
Teatrul din Bălți readuce drama deportărilor la Orheiul Vechi. Ce mai poți vedea în weekendul 28–30 iunie
Dialog social în sectorul construcțiilor// Vladimir Bolea: „Politicile noastre prind viață prin agenții economici”