
FOTO // Maia Sandu către diaspora din Germania: „Fie că suntem acasă sau peste hotare, viitorul Moldovei depinde de noi toți”
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de încurajare și apreciere pentru moldovenii stabiliți în Germania, în cadrul unei serii de întâlniri pe care le-a avut în acest sfârșit de săptămână cu comunitățile din Frankfurt, München și Stuttgart, comunică MOLDPRES.
Șefa statului a declarat că moldovenii din afara țării sunt un exemplu de muncă, onestitate și respect, calități recunoscute și apreciate la nivel internațional.
„Oriunde merg, la întâlniri cu șefi de stat, lideri locali sau oficiali europeni, aud cuvinte de laudă despre moldovenii noștri: muncitori, onești, respectați. Oameni care duc bunul nume al Moldovei în toată lumea”, a menționat președinta.
Maia Sandu a subliniat că diaspora joacă un rol important în dezvoltarea și consolidarea țării, indiferent de locul în care se află.
„Fie că suntem acasă sau peste hotare, viitorul Moldovei depinde de noi toți”, a transmis ea.
Președinta a mulțumit conaționalilor pentru implicare și interesul față de situația din Republica Moldova, reiterând importanța unității și solidarității în drumul european al țării.
Moldovenii stabiliți în Irlanda vor beneficia de garanții sociale
Parlamentul și-a stabilit agenda pentru perioada 26 iunie – 4 iulie: reforme, ratificări și numiri importante
Vicepreședintele Parlamentului European, Nicolae Ștefănuță, vine la Chișinău: sprijin ferm pentru democrația din Republica Moldova
Persoanele care solicită cetățenia R. Moldova vor fi obligate să cunoască limba română și Constituția
Alexandru Corețchi a demisionat din funcția de director al STISC. Cine va asigura interimatul
CEC a înregistrat primul bloc electoral pentru alegerile prezidențiale din 28 septembrie
R. Moldova se raliază la sistemul european de tranzit. O misiune de monitorizare a procesului de aderarea la convențiile vamale europene, lansată la Chișinău
România reafirmă sprijinul pentru Republica Moldova la reuniunea Consiliului NATO-Ucraina
Republica Moldova va avea un plan național de protecție a infrastructurilor vitale
Dialog social în sectorul construcțiilor// Vladimir Bolea: „Politicile noastre prind viață prin agenții economici”
Drumarii amenajează un sens giratoriu provizoriu pentru sporirea siguranței rutiere în raionul Căușeni
Meteo la acest final de săptămână: Avertizări de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și pericol excepțional de incendiu
Statul va putea aloca fonduri pentru publicitate. Condițiile de plasare a publicității și de alocare a banilor, votate în prima lectură
Motorina continuă să se scumpească, iar benzina se ieftinește ușor
Președinta Maia Sandu a efectuat o vizită de lucru în raionul Rîșcani: „Calea europeană - singura care ne poate aduce dezvoltare, pace și bunăstare”
Ucraina // Cel puțin trei morți și 14 răniți într-un bombardament rusesc în regiunea Dnipropetrovsk
Marketingul, distribuirea sau vânzarea instrumentelor financiare derivate - interzise prin lege. Cei care nu se conforma restricțiilor riscă amenzi de până la 1 milion de lei
Republica Moldova își aliniază politica externă la sancțiunile internaționale: MAE va avea atribuții decizionale
Ziua de vineri se încheie cu avertizare de instabilitate atmosferică
Statul majorează alocațiile lunare pentru participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl
Noi măsuri pentru creșterea siguranței rutiere în R. Moldova, aprobate de Parlament
Profesori de limba română din Republica Moldova vor participa la cursuri de perfecționare organizate în România
Republica Moldova aderă la trei convenții internaționale pentru facilitarea comerțului și modernizarea procedurile vamale
VIDEO // Afinele, zmeura și porumbul dulce – noile vedete de sezon pe tarabele din piețele capitalei
Acordarea tichetelor de vacanță, adoptată de Parlament. Ce obiective turistice vor putea vizita beneficiarii tichetelor